Prăbuşirea operei politice a lui Mihai (toamna 1600). Consolidarea poziţiei lui Mihai grăbeşte coalizarea tuturor fortelor politice nemulţumite de apariţia, în regiune, a unei noi puteri.
Este şi momentul ales de stările privilegiate din Transilvania, care, în Dieta de la Turda, întrunită la începutul lui septembrie 1600, se răscoală împotriva lui pentru "dăjdii neobişnuite" şi sarcini "care i-au slăbit". Poziţia lui Mihai era şubredă, multe din trupele lui staţionau în cele două ţări de dincolo de Carpaţi. În ajutor putea veni numai împăratul, care trimise pe generalul Basta cu 18 000 de oameni. Era însă, şi pentru Habsburgi, o bună ocazie spre a-şi apropia, în favoarea lor, stăpânirea Transilvaniei, în calea căreia se aşezase mereu Viteazul.
Astfel, oastea imperială se alătură răsculaţilor ardeleni. Lui Mihai nu-i rămăseseră, în ajutor, decât secuii, mercenarii cazaci şi balcanici şi ţărani recent încorporaţi, cu totul, 10-12000. Lupta s-a dat la Mirăslău, între Mureş şi dealuri, pe 18 septembrie 1600, şi a însemnat pierderea Ardealului. În acelaşi timp, oastea poloneză condusă de Zamoyski intră în Moldova, de unde, în bună parte, trupele lui Mihai se retrăseseră spre a-l ajuta pe domnul muntean să reziste în Transilvania.
Suceava s-a predat la 27 septembrie 1600, pentru ca, la 6 octombrie, redobândirea de către Movileşti a Moldovei să fie deplină. În noua situaţie, nu-i mai rămânea marelui domn decât să apere stăpânirea sa de început -Ţara Românească. Cu 16000 de ostaşi, el a dat lupta decisivă cu oştile poloneze la Bucov, pe Teleajen (20 octombrie), după ce, anterior, încercase inutil să-i reţină la Năieni şi Ceptura. Superioritatea artileriei inamice decise victoria acesteia şi Mihai a fost obligat să se retragă. Câteva zile mai târziu era înscăunat Simion Movilă, un interpus al polonezilor, acceptat aproape imediat şi de către otomani.
Pentru Mihai lupta nu se încheiase. Stăpân încă în Oltenia, împreună fiind cu o parte a oştilor sale, el spera să redobândească tronul de la Târgovişte, după iminenta retragere a forţelor poloneze. La 25 noiembrie, sorţii îi fură din nou împotrivă. Pierderea bătăliei de la Curtea de Argeşînsemna risipirea ultimelor speranţe. Buzeştii, care-i fuseseră alături tot timpul, se închinaseră noului domn, în timp ce Mihai luă drumul exilului.